Avocatul parlamentar Tudor Lazăr pledează pentru crearea jurnaliştilor acreditaţi în Legislativ a unor condiţii de muncă caresă le permită realizarea eficientă a drepturilor și a atribuţiilor de serviciu. Într-un mesaj expediat preşedintelui Parlamentului, Igor Corman, ombudsmanul i-a recomandat şefului Legislativului să verifice corespunderea condițiilor oferite reprezentanților mass-media în incinta clădirii renovate a Parlamentului cu cerințele stipulate în Regulamentul privind acreditarea reprezentanților mijloacelor de informare în masă pe lîngă Parlament (http://www.parlament.md/SecretariatulParlamentului/DirectiisiSectii/tabid/139/SectionId/20/language/en-US/Default.aspx), precum şisă întreprindă măsurile de rigoare întru înlăturarea deficienţelor existente în acest sens.
Principiul transparenței procesului decizional rezultă din cîteva norme constituționale, fiind o condiție inerentă a democrației, iar cetățenii, exercitîndu-și puterea suverană prin reprezentanții săi, au dreptul să cunoască cum folosesc aceștia puterea încredințată, se spune în mesaj. Art.34 din Constituție garantează dreptul fiecărei persoane de a avea acces la orice informație de interes public, iar autoritățile publice, potrivit competențelor ce le revin, sînt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor privind treburile publice ce le vizează interesele, menţionează avocatul parlamentar.
O garanție reală a transparenței constituie și norma constituțională ce declară că ședințele Parlamentului sînt publice, iar una dintre condițiile prin care este asigurată transparenţa acestora este acreditarea oficială a surselor de informare în masă.
Potrivit alin.(2) din Regulamentul privind acreditarea reprezentanților mijloacelor de informare în masă pe lîngă Parlament, „acreditarea reprezentanților mass-media pe lîngă Parlament se efectuează prin facilitarea accesului acestora la evenimentele publice ale Parlamentului și prin organizarea eficientă a activității acestora”.
Eficiența procesului de organizare a activității reprezentanților mass-media presupune și oferirea ziariştilor a unor condiții adecvate, care să le permită realizarea drepturilor și obligațiilor de serviciu, implicit transmiterea mesajului Parlamentului către membrii comunității. În acest sens, alin. 21 al Regulamentului nominalizat, prevede dreptul jurnaliştilor de a se deplasa nestingherit în spațiile permise prin acreditare, precum și dreptul de a solicita asigurarea unor condiții de muncă în incita Parlamentului care ar îmbunătăți reflectarea activității Legislativului.
Reamintind valoarea mass-media într-o societate democratică și rolul pe care îl are în procesul de participare al cetățeanului la treburile publice, ombudsmanul i-a solicitat preşedintelui Legislativului verificarea corespunderii condițiilor noi oferite reprezentanților mass-media în incinta Parlamentului cu cerințele necesare unei bune desfășurări a activității acestora. Ombudsmanul şi-a exprimat speranţa că în scurt timp vor fi luate măsurilor de rigoare pentru înlăturarea deficienţelor existente în acest sens.

