Avocatul parlamentar Aurelia Grigoriu s-a autosesizat pe marginea  informaţiilor apărute în presă privind mirosul insuportabil care îl îndură locuitorii satului Hijdieni din r-nul  Glodeni de la staţiile de epurare din localitate[1]. Ombudsmanul a solicitat autorităţilor de resort investigarea cazului, pentru a clarifica circumstanţele care au dus la poluarea mediului în localitatea nominalizată,  identificarea de soluţii de modernizare a staţiei de epurare. Avocatul parlamentar a mai cerut sancţionarea persoanele cu funcţie de răspundere în cazul în care se va constata vinovăţia acestora.

Pe 22 martie curent, un post de televiziune a difuzat un subiect, potrivit căruia, de mai bine de patru ani,  locuitorii satului Hîjdieni, din raionul Glodeni sunt nevoiţi să suporte un miros urît. Şi asta pentru că staţia de epurare funcţionează doar trei luni pe an. Autorităţile ridică din umeri şi spun că nu pot face nimic, deoarece staţia se află în proprietatea fabricii de zahăr din oraş.

În opinia ombudsmanului, în cazul dat, prin nerespectarea normelor de securitate a mediului înconjurător,  în localitatea Hijdieni se încălcă dreptul fundamental la un mediu înconjurător sănătos,  garantat de art. 37 din Constituţia Republicii Moldova.

Avocatul parlamentar reiterează importanţa respectării drepturilor cetăţenilor la un mediu sănătos, prevăzute de art.30 din Legea privind protecţia mediului înconjurător nr. 1515 din 16.06.1993, şi asumării de către autorităţile publice centrale si locale, cît şi de către agenţii economici, a tuturor obligaţiilor corelative stipulate în prezenta lege.

Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene pentru apărarea drepturilor omului, în particular articolul 8 din CEDO,  atingerile grave aduse mediului pot să afecteze bunăstarea persoanelor şi să le priveze de folosinţa propriului domiciliu astfel încît să dăuneze vieţii lor private şi de familie (López Ostra împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 51, seria A nr. 303‑C şi Guerra şi alţii împotriva Italiei, 19 februarie 1998, pct. 60, Culegere de hotărâri şi decizii 1998‑I).

În cauza Bacila vs. România (Cererea nr. 19234/04), Curtea a statuat că poluarea mediului poate afecta bunăstarea persoanelor şi dreptul acestora la domiciliu într-o manieră ce aduce atingere vieţii private şi de familie. Curtea a reţinut faptul că reclamanta nu s-a plîns de un act, ci de inacţiunea statului.  Aceasta nu denunţă funcţionarea agentului economic ori lipsa de informaţii privind nivelul de poluare al zonei, ci incapacitatea autorităţilor de a determina agentul economic să ia măsuri de diminuare a poluării. În această privinţă, Curtea a apreciat că autorităţile nu au demonstrat că măsurile adoptate au fost puse eficient în aplicare. De asemenea, Curtea a constatat că, deşi acestea erau conştiente de gradul ridicat de poluare, au permis funcţionarea agentului economic fără o autorizaţie de mediu.

Bazîndu-se pe cele menţionate, ombudsmanul s-a adresat Ministerului Mediului cu următoarele recomandări: de a fi investigat minuţios cazul şi estimat nivelul de poluare a mediului produs de staţiile de epurare ce se află în gestiunea agenţilor economici în localitatea Hijdieni; de a fi verificat gradului de respectare a legislaţiei cu privire la securitatea mediului de către persoanele cu funcţii de răspundere ce au admis poluarea mediului în localitatea menţionată. Avocatul parlamentar a mai cerut tragerea la răspundere conform legislaţiei în vigoare a persoanelor vinovate, precum şi identificarea de posibilităţi pentru modernizarea staţiei de epurare din localitate în vederea diminuării impactului negativ asupra sănătăţii mediului şi respectiv a locuitorilor din satul Hîjdieni.