La ombudsmanul Tudor Lazăr s-a adresat reprezentantul legal al unei eleve din raionul Glodeni. Eleva este invalid de gradul I, parţial imobilizată. Respectiva elevă suferă de o boală grea căpătată în urma unui accident vascular. Pînă la producerea accidentului care i-a schimbat radical viața, eleva a fost cea mai bună din clasă și una dintre cele mai bune din instituția de învățămînt, participînd activ la concursurile raionale unde a ocupat locuri premiante. În pofida consecinţelor grave ale accidentului suferit, eleva a depus eforturi pentru a finaliza ciclul liceal beneficiind de instruire la domiciliu şi a fost admisă la examenele de bacalaureat de Consiliul profesoral al instituției, în baza rezultatelor obținute la disciplinele școlare conform planului-cadru pentru profilul solicitat. La 05 martie 2014 reprezentantul legal al elevei s-a adresat cu o cerere Comisiei Naționale de Examene solicitînd ca eleva să susțină probele de examene la domiciliu, din cauză stării de sănătate, fiind în imposibilitate fizică de a se deplasa într-un Centru de bacalaureat.
Comisia Națională de Examene s-a întrunit abia la 21 mai 2014 şi a examinat dosarul elevei. Comisia a refuzat cererea înaintată, dar a decis acordarea timpului suplimentar pentru rezolvarea testului de examen în conformitate cu pct.50 din Metodologia de organizare și desfășurare a examenelor de bacalaureat 2013-2014.
Refuzul de a convoca o Comisie raională de examene, care să se deplaseze la domiciliul elevei a fost argumentat prin faptul că eleva nu este imobilizată, așa cum prevede pct. 18 al Metodologiei de organizare și desfășurare a examenelor de bacalaureat 2013-2014. În răspunsul primit de la Ministerul Educaţiei este indicat următorul motiv: „Susţinerea examenului de bacalaureat la domiciliu se poate permite doar persoanelor imobilizate, conform pct.18 al Metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenului de bacalaureat, anul şcolar 2013-2014”
În contextul celor expuse, ombudsmanul consideră că decizia de a oferi candidatei 60 de minute suplimentar la timpul destinat efectuării lucrării scrise este una formală și în detrimentul persoanei încadrate în gradul I de invaliditate. De asemenea ”oferirea posibilității” candidatei de a se deplasa la centrul de bacalaureat amplasat într-o altă localitate (Glodeni, situată la distanţa de aproximativ 30 km) în situația cînd mișcările acesteia sunt limitate, deplasarea ei în altă localitate constituie un pericol pentru starea de sănătate, de asemenea eleva dată nu se poate lipsi de ajutorul unui însoțitor, toate acestea trezesc mari semne de întrebare referitoare la garantarea respectării drepturilor persoanelor cu dizabilităţi.
Ombusdmanul consideră că fiecare caz trebuie examinat individual și necesită o abordare obiectivă și adecvată situației, fără atitudine birocratică şi superficială. Ombudsmanul Tudor Lazăr a recomandat Ministrului Educației, care este președintele Comisiei Naționale de Examene, să repună imediat în drepturi eleva, dar și alți candidați care se află în situații similare, prin crearea Comisiilor raionale/municipale de examene pentru susținerea probelor la domiciliu, deoarece drepturile constituționale ale persoanelor cu dizabilităţi trebuie asigurate, garantate și respectate, iar statul trebuie să depună eforturi consecvente pentru a asigura toate condiţiile necesare integrării sociale a persoanelor cu dizabilităţi, creîndu-le condiţii adaptate la situaţia acestor persoane, inclusiv în învăţămînt.

