A A A

Întrevederea Avocatului Poporului Mihai Cotorobai cu consilierul pentru drepturile omului, ONU Moldova, Claude Cahn

Direcţiile prioritare de pe agenda relaţiilor de colaborare a Instituţiei naţionale de promovare şi protecţie a drepturilor omului, după numirea Avocatului Poporului,  cu Oficiul Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului în Moldova au fost discutate în cadrul întrevederii Avocatului Poporului, Mihai Cotorobai, cu consilierul pentru drepturile omului, ONU Moldova, Claude Cahn.

Claude Cahn a menţionat cooperarea bună stabilită în ultimii ani cu avocaţii parlamentari Anatolie Munteanu şi Tudor Lazăr, anunţîndu-şi interesul pentru continuarea acestor colaborări pe domenii concrete, cum ar fi aplicarea reformei în sfera asigurării drepturilor persoanelor cu dizabilităţi mintale, combaterea  discriminării, dar şi în alte direcţii legate de promovarea şi protecţia drepturilor omului.

Oficialul ONU a menţionat că în curînd urmează a fi lansat un proiect al Oficiului ONU – „Susţinerea instituţiilor naţionale pentru drepturile omului conform recomandărilor organismelor internaţionale ONU şi Evaluării Periodice Universale”. Claude Cahn a punctat momentele-cheie ale proiectului vizat, subliniind că acesta are drept scop acordarea de asistenţă  Oficiului Avocatului Poporului în documentarea unor cazuri de violarea a drepturilor omului pentru a merge cu acestea în instanţă în interesul petiţionarilor. Proiectul mai prevede asistarea Oficiului Avocatului Poporului în alte domenii, implicit susţinerea Instituţiei naţionale de protecţie şi promovare a drepturilor omului în eforturile de obţinerea a statutului „A”.

Avocatul Poporului Mihai Cotorobai a menţionat că intenţionează să asigure continuitatea în activitatea Instituţiei naţionale de protecţie şi promovare a drepturilor omului şi respectiv va sprijini dezvoltarea bunelor experienţe şi colaborărilor stabilite de Centrul pentru Drepturile Omului. Ombudsmanul a salutat derularea proiectului ONU de susţinerea a Oficiului Avocatului Poporului, apreciindu-l nespus de oportun în contextul procesului de reformă instituţională. Mihai Cotorobai a mulţumit pentru atenţia acordată de Oficiul ONU Instituţiei naţionale de protecţie a drepturilor omului şi a dat asigurări că se va strădui să valorifice din plin oportunităţile oferite prin implementarea unui atare proiect. Avocatul Poporului a mai afirmat că pentru fortificarea instituţiei e nevoie de multă muncă şi de angajament atît din partea conducerii Oficiului, cît şi a angajaţilor acesteia. Asta pentru că în condiţiile unei legi noi şi a unui nou ombudsman numit în conformitate cu cerinţele acestei legi,  deocamdată nu a fost adoptat regulamentul de funcţionare a Oficiului Avocatului Poporului, nu au fost efectuate multe alte acţiuni ce ţin de reforma instituţională şi necesare pentru crearea şi consolidarea unei noi echipe.

La întrevedere au fost punctate printre domeniile de interes comun şi sporit chestiunile privind implementarea în ţara noastră a Convenţiei ONU cu privire la protecţia drepturilor persoanelor cu dizabilităţi, fiind discutate cîteva posibilităţi concrete de colaborare în acest sens în cadrul unor apropiate evenimente ce vor fi organizate de Oficiul Avocatului Poporului.

Mihai Cotorobai şi Claude Cahn au pledat pentru dezvoltarea continuă a  relaţiilor dintre Oficiul ONU în Moldova şi Oficiul Avocatului Poporului, care să contribuie în mod esenţial la promovarea şi asigurarea respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului în ţara noastră.

La întîlnire au participat de asemenea adjunctul Avocatului Poporului, Tudor Lazăr, funcţionari ai Oficiului Avocatului Poporului, precum şi coordonatori de proiecte din cadrul Oficiului ONU în Moldova.