În cadrul Conferinţei de presă „Închiderea Parcului copiilor din capitală: exces de putere din partea Preturii sectorului Rîşcani şi a autorităţilor municipiului Chişinău”, care s-a desfăşurat la 10 iulie, avocatul parlamentar pentru drepturile copilului Tamara Plămădeală a atras atenţia opiniei publice asupra acţiunilor autorităţilor publice locale, a Primăriei Chişinău şi Preturii sectorului Rîşcani privind lucrările de demontare a gardului în ”Parcul copiilor” situat pe str. M. Sadoveanu din mun. Chișinău.
Examinînd anterior cazul petiționarei Țurcanu L. care este si administrator al Î.M. ”Damanto-Grup” SRL, avocatul parlamentar a constatat ca autoritatea publică locală (Primăria Chișinău și Pretura sect. Rîșcani) a admis încălcarea drepturilor constituționale prevăzute in art. 53, 120 din Constituția Republicii Moldova.
Deși Colegiul economic lărgit al Curții Supreme de Justiție a emis o decizie irevocabilă, potrivit căreia acțiunile ÎM ”Damanto-Grup” nu pot fi calificate ca abuzive și samavolnice, la data de 27 mai 2013, primarul general al municipiului Chișinău a emis o dispoziție prin care a dispus înlăturarea obstacolelor în folosirea terenului proprietate municipală și eliberarea terenului ocupat abuziv din strada Mihail Sadoveanu.
La 05 iunie 2013, reprezentanții Preturii sect. Rîșcani, mun. Chișinău, avînd suportul colaboratorilor organului de poliție, au demolat gardul ce împrejmuia terenul unde este amplasat ”Parcul Copiilor”. Prin acțiunile în cauză a fost admisă încălcarea deciziei Curții Supreme de Justiție, dar și a normelor constituționale prevăzute în art. 120 din Constituția Republicii Moldova unde se stipulează ca „este obligatorie respectarea sentințelor si a altor hotărîri definitive ale instanțelor judecătorești”. Aceleaşi acţiuni s-au întîmplat repetat la 08 iulie.
În opinia avocatului parlamentar, acțiunile reprezentanților autorității publice locale contravin normelor legale și aduc atingere realizării dreptului petiționarei de a administra și a dispune de un teren care i-a fost atribuit legal. Avocatul copiilor regretă acţiunile abuzive ale reprezentanţilor autorităţilor locale şi solicită Procuraturii să atragă la răspundere persoanele cu funcţii de răspundere care au comis exces de putere în cazul parcului copiilor de pe strada M.Sadoveanu.

