A A A

Vizite de monitorizare în Inspectoratele de Poliţie Basarabeasca şi Comrat

În cadrul activităţii Mecanismului Naţional de Prevenire a Torturii, la  10 aprilie angajaţii Reprezentanţei CpDOM din UTA Găgăuzia  S.Mironova, S. Rudevici şi S. Reguş au  efectuat o vizită în Inspectoratul raional de Poliţie Comrat, iar la 12 aprilie 2013 - în Izolatorul de detenţie provizorie  din cadrul Inspectoratului de Poliţie Basarabeasca.Scopul vizitelor a fost verificarea condiţiilor de detenţie a persoanelor deţinute şi a respectării drepturilor acestora. Deşi au fost constatate condiţii relativ satisfăcătoare de detenţie, au fost depistate mai multe neajunsuri: lipsa aprovizionării cu apa de la robinet în celulă, păstrarea neadecvată a medicamentelor, lipsa unui punct medical în cadrul izolatorului. Pe marginea vizitei au fost întocmite rapoarte şi vor fi elaborate recomandările necesare.