Avocatul parlamentar Aurelia Grigoriu apără dreptul la protecţia socială a unei persoane cu dizabilităţi

La 18 martie 2014 în Centrul pentru Drepturile Omului din Moldova s-a adresat cetăţeanul I.I., persoană cu dizabilităţi, locuitor dintr-un sat din raionul Criuleni, cu o cerere în care invoca lezarea dreptului la protecţia socială. Petiţionarul relata că, deşi a dresat Direcţiei Asistenţă Socială şi Protecţie a Familiei Criuleni o cerere de acordare a ajutor social şi/sau ajutor pentru perioada rece a anului, nu a primit nici un ajutor, de asemenea se plîngea pe faptul că, deşi a cerut foaie de tratament balneo-sanatorial, nu a primit nici o foaie pentru tratament.
Cererea adresată în CpDOM a fost examinată de avocatul parlamentar Aurelia Grigoriu.
În cadrul examinării cererii avocatul parlamentar a solicitat concursul Direcţiei Asistenţă Socială şi Protecţie a Familiei Criuleni, pentru a organiza un control al circumstanţelor invocate şi a interveni întru asigurarea respectării dreptului la protecţia socială.
Şeful-adjunct al Direcţiei Asistenţă Socială şi Protecţie a Familiei Criuleni a informat ombudsmanul despre măsurile întreprinse pentru redresarea situaţiei.
A fost stabilit că petiţionarul a depus cerere de acordare a ajutor social şi/sau ajutor pentru perioada rece a anului la data de 02.12.2013, însă, la momentul adresării la ombudsman, petiţionarului nu i s-a acordat acest ajutor. Motivul tergiversării emiterii deciziei de stabilire şi acordare a ajutorului social a fost unul de ordin tehnic, Direcţia Asistenţă Socială şi Protecţie a Familiei Criuleni nu a putut procesa respectiva cerere din cauza numărului mare de cereri pentru acordarea ajutorului social, dar şi a nivelului slab de pregătire a specialiştilor. Cu toate acestea, cererea petiţionarului I.I. a fost totuşi examinată şi luată decizia de acordare, iar la momentul intervenţiei ombudsmanului, ajutorul social a fost acordat petiţionarului I.I..
Referitor la acordarea biletului sanatorial, avocatul parlamentar a fost informat despre faptul că, petiţionarul a mai beneficiat de bilet de reabilitare sanatorial în anul 2007. La solicitarea de a merge în acelaşi centru de reabilitare şi în anumite perioade, înaintată de petiţionar, Direcţia Asistenţă Socială şi Protecţie a Familiei Criuleni a propus mai multe variante pe care I.I. nu le-a acceptat. După intervenția avocatului parlamentar A.Grigoriu, Direcţia Asistenţă Socială şi Protecţie a Familiei Criuleni a găsit o soluţie pentru cererea lui I.I. şi i-a propus o foaie de recuperare la Centrul republican de recuperare a invalizilor şi pensionarilor din Republica Moldova „Victoria”, din Sergheevka, Ucraina, care a fost acceptată de petiţionar.