A A A

Avocatul Poporului, Mihail Cotorobai, a participat la Conferința de prezentare de către CAJPD a rezultatelor proiectului ”Creșterea gradului de participare a persoanelor cu dizabilități în procesele de politici publice”.

Avocatul Poporului a salutat elaborarea de către CAJPD a Raportului ”Monitorizarea implementării Acordului de asociere Moldova-UE în domeniul dizabilității”, menționînd că opiniile și constatările din cadrul acestuia vor fi examinate cu atenție de către angajații Oficiului Avocatului Poporului.

Mihail Cotorobai a amintit de faptul că monitorizarea respectării drepturilor persoanelor cu dizabilități, promovarea drepturilor acestei categorii de persoane s-a aflat și se află în centrul atenției Oficiului Avocatului Poporului.  Problematicii în cauză i-au fost consacrate mai multe evenimente organizate de Instituția Ombudsmanului, care au avut loc cu participarea persoanelor cu dizabilități.

Avocatul Poporului a accentuat importanța incluziunii sociale a persoanelor  cu dizabilități și eliminării barierelor existente în asigurarea accesului acestora la infrastructura publică și, ce este deosebit de important, la spațiul informațional.

Mihail Cotorobai a mai amintit de faptul că pe lîngă Oficiul Avocatului Poporului un an în urmă a fost creat un consiliu de experți în calitate de mecanism independent de monitorizare a implementării Convenției ONU cu privire la drepturile persoanelor cu dizabilități. Avocatul Poporului a subliniat faptul că în cadrul acestui consiliu au intrat persoane cu dizabilități sau reprezentanți ai societății civile care activează în domeniu și că acest mecanism și-a demonstrat eficiența în perioada scurtă de activitate.

 Avocatul Poporului  a menționat în context relațiile bune de colaborare cu Centrul de Asistență Juridică pentru Persoanele cu Dizabilități, alte ONG-uri reprezentative care activează în domeniu, exprimîndu-și interesul pentru dezvoltarea cooperării cu societatea civilă în scopul promovării și protecției drepturilor persoanelor cu dizabilități.