A A A

Asigurarea cu apă potabilă - problemă soluționată pentru populația din satul Șercani,raionul Orhei

În atenția Ombudsmanului în anul 2017 au fost mai multe cazuri legate de aprovizionarea populației cu apă potabilă.

Astfel Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în urmă unui material difuzat la postul de televiziune „Știrile PRO TV Chișinău”  cu privire la situația disperată  a localnicilor din satul Șercani, raionul Orhei. În baza sesizării din oficiu a fost efectuată investigarea cazului.     

Potrivit informației difuzate de presă, cei circa 600 de locuitori ai satului Șercani nu aveau acces la apă potabilă. Fîntînile din localitate au secat, iar apeductul, instalat în anul 2016, nu  funcționa.

Informațiile relatate în mass-media au trezit îngrijorări serioase cu privire la respectarea dreptului la apă, implicit dreptului la un trai decent pentru locuitorii s. Șercani.

Pentru elucidarea situației reale, dar și identificarea factorilor care au generat o atare situație Avocatul Poporului a solicitat informația relevantă de la Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului  cu referire la următoarele aspecte: dacă au fost utilizate mijloace din Fondul Ecologic Național pentru finanțarea/ participarea la finanțarea lucrărilor de proiectare și implementare a proiectului de aprovizionare cu apă a satului Șercani, raionul Orhei, precum și detalii  cu privire la termenul de realizare a proiectului, responsabilii de  exercitarea controlului asupra realizării proiectului  respectiv.

Totodată a fost solicitată informația relevantă și de la Primarul comunei Pohrebeni cu privire la  instalarea sistemului de aprovizionare cu apă și canalizare din satul Șercani, finanțarea/participarea  la finanțarea lucrărilor de proiectare și implementare a proiectului,  termenul  de realizare a proiectului,  motivul nefuncționării sistemului de aprovizionare cu apă, precum și cine exercită controlul asupra realizării proiectului respectiv.

În procesul investigării a fost constatat că proiectul „Alimentarea cu apă. Evacuarea și epurarea apelor uzate din satul Șercani, comuna Pohrebeni, raionul Orhei a fost finanțat de Fondul Ecologic Național. Lucrările au fost finalizate și la data de 06.02.2017 a fost întocmit procesul-verbal de recepție finală. Responsabilitatea privind utilizarea corectă și conform destinației a surselor financiare, cît și asigurarea executării calitative și în corespundere cu documentația de proiect îi revine Primăriei Pohrebeni. 

Potrivit informației primarului-interimar al comunei Pohrebeni din 17.08.2017 apeductul a funcționat în perioada noiembrie 2016- iulie 2017, iar din iulie 2017 nu a funcționat din motivul unor defecte tehnice, care urmau a fi înlăturate.

Avînd în vedere misiunea Avocatului Poporului de a contribui la asigurarea unei administrări în baza principiilor de bună guvernare, Ombudsmanul a monitorizat cazul și a atenționat autoritatea publică locală despre necesitatea acționării în vederea asigurării dreptului la apă pentru locuitorii satului Șercani, dar și asigurării gestionării optime a resurselor financiare publice. Urmare a unei adresări repetate a Avocatului Poporului către Primarul comunei Pohrebeni, am fost informați, la data de 04.11.2017, că apeductul a fost reparat și funcționează, iar populația este asigurată cu apă potabilă.