Vizită preventivă de monitorizare la Izolatorul de detenție preventivă al IP Florești

La 05 septembrie 2017 funcționarii Secției prevenirea torturii din cadrul Oficiul Avocatului Poporului au efectuat o vizită de monitorizare la Izolatorul de detenție preventivă al IP Florești în scop de prevenire a torturii și a relelor tratamente. Vizita a fost focusată pe analiza generală a situației privind respectarea drepturilor beneficiarilor aflați în custodia acestei instituții, inclusiv în procesul de escortare a preveniților. De asemenea, membrii echipei au intervievat angajații, conform unor criterii predefinite.
Rezultatele și concluziile asupra vizitei de monitorizare vor fi cumulate în Raportul de monitorizare. În cazul în care vor fi formulate recomandări, Avocatul Poporului va emite, în temeiul art.24 a Legii nr.52 cu privire la Avocatul Poporului, un aviz obligatoriu pentru instituția vizată în vederea ameliorării comportamentului faţă de persoanele private de libertate, a îmbunătăţirii condiţiilor de detenţie şi a prevenirii torturii.



