Referindu-ne la copiii care zi de zi doresc să devină de sine stătători, să se afirme și să-și formeze personalitatea, uneori este dificil de a ști cum să reacționăm și să le explicăm unele lucruri. Cu părere de rău, nu există reguli stabilite de care ne-am putea conduce abordînd subiecte de educaţie sexuală.
Rolul principal în acest domeniu revine părinților și nu în ultimul rînd sistemului de educație. Societatea, de asemenea, prin exemple de comportament poate da tinerei generații exemple de bună purtare.
Astăzi societatea noastră pare că s-a divizat în două tabere în ceea ce privește problema educației sexuale a copiilor. Una din tabere insistă asupra excluderii studierii în școală a educației sexuale, iar alta pledează pentru studiere. Nici una însă nu prezintă argumente, ce ar oferi societății posibilitatea să-și creeze un punct de vedere adecvat.
Instrumentul internațional principal în domeniul protecției drepturilor copiilor, inclusiv și împotriva exploatării sexuale, este Convenția Națiunilor Unite din 1989, privind drepturile copilului, la care țara noastră este parte. Convenția protejează copiii de toate formele de exploatare și de violență sexuală, răpire, vindere și trafic, de alte forme de exploatare, tratamente crude și inumane. Aceste dispoziții sunt prevăzute în articolele 1, 11, 21 și 32-37 formulate în termeni generali. Articolul 34 din Convenție cere ca statele părți să protejeze copiii împotriva tuturor formelor de exploatare sexuală și violență sexuală prin care se poate de înțeles faptele de incitare sau constrîngere a unui copil de a se deda unei activități sexuale ilicite și exploatarea copiilor pentru prostituție sau prezentării de spectacole sau materiale cu caracter pornografic.
Copiii în lumea întreagă, dar și la noi în țară, nu sunt protejați în măsură suficientă împotriva exploatării și abuzurilor sexuale. Politicile sau strategiile de prevenire a exploatării și abuzurilor sexuale trebuie să înglobeze metodici prin care copiii să fie învăţaţi să înţeleagă şi să poată distinge posibilele forme de exploatare și de violență sexuală şi consecinţele acestora. Conţinutul informaţiei trebuie adus la cunoştinţa copiilor într-o formă accesibilă şi corectă.
Pentru a asigura nivelul corespunzător de competenţă, corectitudine şi responsabilitate este necesară o pregătire a specialiştilor, o pregătire ce are corespunde necesităţilor timpului. Aici ne referim la cei care muncesc cu copiii în diverse sfere: educație, sănătate, protecție socială și justiție, de asemenea colaboratorii organelor de drept, din domeniul sportului, culturii și persoanele responsabile de timpul de odihnă al copiilor.
Este unanim recunoscut că obligația educației sexuale a copilului revine în primul rînd părinților. Ei trebuie să-și educe copiii lor, lămurindu-le chestiunile ce țin de sexualitate în general și de abuzul sexual în particular.
Uneori însă părinții, în virtutea mai multor factori, nu dispun de pregătirea şi competenţa necesară pentru a aborda asemenea subiecte. Sau nu doresc s-o facă, deoarece comunitatea din care fac parte nu le permite să vorbească deschis la acest subiect. Mai rău, uneori există cazuri unde părinţii apar drept factor negativ al educaţiei sexuale.
Deseori copiii sunt mai receptivi la aceea ce li se explică în domeniul respectiv într-un alt mediu decît familia. Întru evitarea unor influenţe negative asupra copiilor, considerăm că abordarea subiectelor de acest gen îşi atinge efectul scontat mai ales în cadrul instituțiilor de învățămînt. Deoarece informațiile sunt ofere din perspectiva corectă, prin metode competente, de către persoane cu pregătire necesară, profesori, medici sau psihologi.
Statul are obligația să asigure copiilor un nivel adecvat de cunoștințe în domeniul educaţiei sexuale, o pregătire corectă faţă de riscurile de exploatare și abuz sexual, utilizînd mijloace care ar contribui la protecţia copiilor și i-ar învăţa să solicite ajutor. Informațiile acumulate în cadrul orelor de educație sexuală permit copiilor să facă faţă la diverse situaţii legate de riscurile abuzului și exploatării sexuale. Metodicele şi procedeele utilizate trebuie să corespundă unui nivel necesar de competente, să ia în calcul particularităţile dezvoltării psiho-fiziologice a copilului. Competenţa şi corectitudinea, prin a căror prismă abordează specialiştii subiectele legate de educaţia sexuală, scutesc psihicul copiilor de eventualele consecințe grave de ordin psihologic, social şi relaţional, consecinţe inevitabile în cazul unor abordări incompetente, superficiale şi tendenţioase.
Este necesar a oferi cunoștințe adecvate vîrstei în ceea ce privește educația sexuală la toate trepte de învăţămînt. Activităţile de educaţie sexuală trebuie să fie opţionale, desfăşurarea lor trebuie să aibă loc nu doar în școli, ci şi în alte locuri unde au loc activităţi de instruire, agrement, sport, sănătate ale copiilor. Toate acestea în condiţia să fie realizate de specialişti competenţi.
Pe lîngă importanţa mediului familial pentru formarea corectă la copii a principiilor de educaţie sexuală, școala cu certitudine joacă un rol determinativ în acest domeniu. Colaborarea cu părinții contribuie la atingerea unor rezultate cu efect social şi personal benefic pentru copii.
Informarea corectă şi competentă a copiilor însă nu eliberează adulții și autoritățile statului de obligația de a proteja copiii împotriva tuturor formelor de abuz și exploatare sexuală.
Un alt factor determinant al influenţei asupra copiilor în domeniul educaţiei sexuale este accesul copiilor (adesea necontrolat) la tehnologiile informaționale și unele ediţii mass-media. Aici este hotărîtoare implicaţia părinţilor, care trebuie să înţeleagă pericolele reale ale lipsei de control părintesc şi consecinţele nefaste pe care le poate avea acesta asupra dezvoltării copiilor.
Stăruința unei părți a societății pentru a exclude educația sexuală din școală cu retragerea manualelor și insistența altei părți pentru a implementa educația sexuală în școală poate genera confruntări sociale ineficiente.
Considerăm că problema necesită a fi discutată în cadrul unor întîlniri unde părțile să-şi prezinte argumentele, cu implicarea în dialog a specialiștilor. Discuţiile trebuie să fie pe larg mediatizate, pentru a oferi societății posibilitatea să creeze un concept clar şi pertinent în ceea ce priveşte educaţia sexuală, să decidă asupra modalităţii optime de organizare a activităţilor şi a specialiștilor care trebuie implicați.