A A A

AVOCATUL COPILULUI

Avocatul Copilului

Ombudsmanul Copilului Maia Bănărescu: Vaccinarea copilului fără acordul părinților și fără consultarea prealabilă a medicului este inacceptabilă.

Avocatul Poporului pentru protecția drepturilor copilului s-a sesizat din oficiu în urma unei știri, plasate pe mai multe portaluri de știri, în care o mamă este revoltată de faptul că fiul său, în timp ce se afla la grădiniţă, a fost vaccinat fără acordul ei.

Mai mult, femeia susţine că „injecţiile le-au fost făcute copiilor chiar în încăperea în care aceştia dorm şi mănâncă, iar medicii nu ar fi respectat normele sanitare”. Mama copilului menționează că „toţi copiii din grupa mare au fost vaccinați forţat, fără a fi mai întâi consultați medical, iar fiul ei este bolnav în această perioadă şi, respectiv, nu este indicat să i se administreze niciun vaccin și toate acestea în pofida faptului că anterior, a solicitat ca medicii din grădiniţă să nu se apropie de copiii ei fără acordul şi prezenţa sa”.

Între timp, şi alţi părinţi ai căror copii frecventează grădiniţa din satul Fundurii Vechi spun că nu au fost anunţaţi despre imunizare iar unii afirmă că au fost informați doar verbal, fără a-și exprima consimțământul în scris.

În acest context, Ombudsmanul Copilului reamintește și atenționează instituțiile statului atribuite cu competențe la acest segment, asupra obligativității respectării prevederilor Convenției ONU cu privire la drepturile copilului și Convenţiei Internaţionale pentru Drepturile Economice, Sociale şi Culturale în care se stipulează dreptul la cel mai bun și mai înalt posibil standard al sănătăţii.

La fel, Ombudsmanul Copilului atrage atenția referitor la prevederile Legii cu privire la drepturile şi obligaţiunile pacientului prin care se stipulează principiile de bază ale realizării drepturilor pacientului și anume: respectarea drepturilor fundamentale ale omului şi a demnităţii fiinţei umane în domeniul ocrotirii sănătăţii; recunoaşterea vieţii umane, a sănătăţii omului ca valoare supremă; recunoaşterea pacientului, iar în cazurile prevăzute de legislaţie, a reprezentantului său legal (a rudei apropiate), în calitate de participant principal la luarea deciziei privind intervenţia medicală. Legea dată reglementează expres și faptul că pacientului îi sunt asigurat dreptul la informaţiile cu privire la tipurile şi condiţiile acordării serviciilor de sănătate,calitatea, şi modalitatea de prestare a serviciilor respective dar și la exprimare benevolă a consimţământului sau refuzului la intervenţie medicală.

Esențiale sunt și prevederile  din Legea ocrotirii sănătății, art. 23, prin care se reglementează că consimţământul pacientului ori al reprezentantului său legal este necesar pentru orice prestaţie medicală propusă, iar acesta se atestă în scris.

Este imperios de accentuat și mențiunile Ghidului național de imunizări prin care se indică faptul că imunizarea se realizează în locuri amenajate cu respectarea condiţiilor de prevenire a contaminării, adică în cabinete de vaccinări din cadrul instituţiilor medicale primare. Părinţii sunt informaţi din timp despre necesitatea imunizărilor, ziua în care vor fi imunizaţi copiii, vaccinul utilizat, reacţiile postvaccinale posibile. Copiii, supuşi imunizării, sunt examinaţi preventiv de către medicul (asistenta medicală) de familie, cu termometria corpului, precizarea datelor de anamneza (boli, suportarea vaccinărilor anterioare, alergie la medicamente, produse alimentare etc., date pe care le cunosc și le pot comunica doar reprezentantul legal). Toţi copiii cu boli cronice, stări alergice etc., înainte de imunizare sunt consultaţi de către medicii specialiști.

Părinții trebuie să cunoască și despre eventualele reacțiile adverse care pot apărea în urma administrării vaccinului și modul în care  este necesar să reacționeze în asemenea situații.

Avocatul Poporului pentru protecția drepturilor copilului constată că prevederile legale stipulate reglementează clar procedura și mecanismul de intervenție, iar autoritățile vizate nu au dreptul să facă abateri de la norma legală, ori orice excepție urmează a fi în interesul superior al copilului.

Promovarea sănătății și prevenirii bolilor infecțioase prin imunizarea obligatorie, garantată de stat este în totalitate în sarcina Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, care este responsabil de implementarea Programul naţional de imunizări pentru anii 2016-2020, iar asemenea cazuri denigrează politica de promovare a vaccinării, diminuând importanța majoră a acesteia.

Ombudsmanului Copilului au mai fost anterior sesizat de către părinți, referitor la lipsa de informare privind calitatea vaccinurilor, importanța acestora, posibilele reacții adverse postvaccinale, dar și lipsa în unele situații a controlului preventiv și monitorizării  copilului după vaccinare, etc..

În contextul celor menționate, Avocatul Poporului pentru protecția drepturilor copilului reiterează importanța imunizării copiilor, însă atenționează asupra necesității stringente privind respectarea strictă a prevederilor legale la acest compartiment și notează că subiectul dat a fost și rămâne în vizorul Ombudsmanului.

Concomitent, informăm părinții că în situația în care prin acțiunile/inacțiunile autorităților sau ale persoanelor cu funcții de răspundere au fost aduse prejudicii sănătății copilului, părinții pot să pretindă restabilirea în drepturi, inclusiv, prin recuperarea prejudiciului cauzat.