A A A

AVOCATUL COPILULUI

Avocatul Copilului

Ombudsmanul Copilului: Implementarea legislației naționale pe segmentul prevenirii abuzului sexual asupra copiilor este una ineficientă și nu oferă o protecție efectivă a minorilor de asemenea infracțiuni

 Implementarea legislației naționale pe segmentul prevenirii abuzului sexual asupra copiilor  este una ineficientă și nu oferă o protecție efectivă a minorilor de asemenea infracțiuni. Este opinia Avocatului Poporului pentru drepturile copilului, exprimată în contextul Zilei europene pentru protecția copiilor împotriva exploatării și abuzului sexual, consemnată pe 18 noiembrie.

Maia Bănărescu consideră inacceptabilă tolerarea sau neglijarea oricărei forme de exploatare sau abuz sexual asupra copilului, amintind  că, în conformitate cu prevederile art. 19 din Convenția ONU cu privire la drepturile copilului, statul are obligația de a proteja copiii de toate formele de maltratare săvârșite de către părinți sau alte persoane răspunzătoare de îngrijirea copiilor.

În dreptul Uniunii Europene, Directiva 2011/93/UE – reflectând în mare parte abordarea Convenției de la Lanzarote (în vigoare pentru Republica Moldova 19 decembrie 2011) – urmărește armonizarea sancțiunilor penale minime acordate de statele membre pentru diverse infracțiuni de abuz sexual asupra copiilor[1]. În conformitate cu prevederile Convenției Lanzarote, statele membre trebuie să ia măsuri de drept penal pentru a asigura sancționarea diverselor forme de abuz sexual, inclusiv determinarea copiilor să asiste la activități sexuale sau la abuz sexual și practicarea de activități sexuale cu copii. Convenția stipulează necesitatea de a institui pedepse mai mari atunci când actele sunt comise de persoane aflate într-o poziție de încredere asupra unor copii deosebit de vulnerabili și/sau prin utilizarea constrângerii[2].

În opinia Ombudsmanului Copilului, autoritățile statului trebuie să se asigure că urmărirea penală a suspecților de abuz asupra copiilor are loc cu promptitudine, fără reticență  și că persoanele condamnate pentru infracțiuni de abuz sexual sunt împiedicate să exercite activități profesionale care implică un contact direct copiii. De asemenea, Avocatul Poporului consideră oportună asigurarea unor proceduri favorabile copiilor și garantarea protecției copiilor victime în instanțele de judecată.

Avocatul Poporului pentru drepturile copilului amintește și de jurisprudența Curții Europene pentru Drepturile Omului (CEDO) în cazurile de abuz sexual asupra copiilor prin prisma art. 3 și 8 din Convenție. În contextul art. 3, CEDO a atras atenția asupra practicii statelor privind  efectuarea anchetei penale în cazul acuzațiilor de abuz sexual. Plângerile privitoare la abuzuri asupra copiilor înaintate în temeiul art. 8 vizează impactul unor astfel de acte asupra integrității fizice a victimei și asupra dreptului la respectarea vieții de familie. Uneori, distincția dintre obligațiile care le revin statelor în conformitate cu art. 3 și, respectiv, art. 8 este destul de neclară, CEDO folosind un raționament similar pentru a constata încălcări ale ambelor articole[3]. Ombudsmanul notează întemeierea mai frecventă a cauzelor pe art. 8 în situațiile care privesc preluarea nejustificată a copilului din familie sau plasarea nejustificată în îngrijire și impactul pe care îl au au asupra familiei acuzațiile de abuz asupra copilului (ex. M.C. vs Bulgaria).

O abordare similară este expusă și de Comitetul ONU pentru drepturile copilului care prin Comentariul său general nr. 13 din 2011 a efectuat o analiză a prevederilor Convenției ONU, care vizează protecția copiilor de oricare formă de abuz sau violență. Astfel Comitetul punctează că „Înaltele Părți Contractante  vor lua toate măsurile legislative, administrative, sociale și educative adecvate pentru a proteja copilul împotriva tuturor formelor de violență fizică sau psihică, vătămare sau abuz, neglijență sau tratament neglijent, maltratare sau exploatare, inclusiv abuz sexual, indiferent de relația de rudenie sau alte legături care le are copilul cu abuzatorul. Astfel de măsuri de protecție ar trebui să includă, după caz, proceduri eficiente pentru stabilirea programelor sociale care să ofere sprijinul necesar copilului și celor care au grijă de copil, precum și pentru alte forme de prevenire și identificare, raportare, sesizare, investigarea, tratarea și urmărirea cazurilor de maltratare a copiilor descrise mai sus și, după caz, implicarea judiciară”[4].

Totodată, Ombudsmanul punctează că în conformitate cu prevederile art. 39 din Convenția ONU statul are obligația pozitivă de a asigura un tratament adecvat pentru refacerea și recuperarea fizică, psihologică și socială a copiilor victime ale conflictelor armate, torturii, neglijării, maltratării, sau exploatării. Autoritățile naționale urmează să întreprindă toate măsurile posibile în vederea recuperării copiilor victime ale violenței sau abuzului, în scopul facilitării integrării ulterioare în societate. 

În concluzie, analizând cadrul normativ al Republicii Moldova în domeniul protecției drepturilor copilului pe segmentul prevenirii abuzului sexual asupra copiilor, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului constată faptul că autoritățile naționale și-au îndeplinit în mare parte obligațiunile de armonizare a legislației naționale la standardele internaționale din domeniu. Totuși, implementarea prezentelor standarde este una ineficientă și nu oferă o protecție amplă a copiilor pe acest segment. Statul urmează să fortifice mecanismul de prevenire și protecție a copiilor față de abuz și violență în scopul diminuării constante a numărului de copii abuzați/maltratați, iar în toate acțiunile întreprinse să se respecte principiul superiorității interesului copilului.



[1] https://www.coe.int/en/web/children/lanzarote-convention

[2] https://www.coe.int/en/web/children/lanzarote-convention

[3] https://www.echr.coe.int/Pages/home.aspx?p=press/factsheets&c=

[4] https://tbinternet.ohchr.org/_layouts/treatybodyexternal/TBSearch.aspx?Lang=en&TreatyID=5&DocTypeID=11