A A A

AVOCATUL COPILULUI

Avocatul Copilului

Comunicat de presă

La 03 ianuarie 2018, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului a luat act de Informativă privind situația operativă în sistemul penitenciar, prezentată de Departamentul Instituțiilor Penitenciare. În document a fost prezentată informația cu privire la incidentul avut loc între deținuții minori, care a avut loc la  01 ianuarie 2018, în cadrul Penitenciarului nr.13[1].

Având în vedere că nota informativă prezentată nu conține informații suficiente, angajații Oficiului Avocatului Poporului, la indicația Avocatului Poporului pentru drepturile copilului, au efectuat o vizită de documentare în Penitenciarul nr.13, pentru a lua o decizie asupra oportunității de a începe procedura de investigare a cazului.

În timpul vizitei s-a discutat cu directorul instituției penitenciare, Igor Pîntea, cu administrația penitenciarului și cu minorii implicați în incident. De asemenea, au fost studiate documentele prezentate pe marginea cazului și au fost preluate explicații de la minori.   Materialele și informațiile preluate în timpul vizitei prezintă temei suficient pentru declanșarea unei investigații în limita atribuțiilor Avocatului Poporului pentru drepturile copilului, conform procedurilor conferite de Legea nr. 52 din 3 aprilie 2014 cu privire la Avocatul Poporului (Ombudsmanul).

Rezultatele investigației vor fi prezentate într-un raport ulterior al Avocatului Popoului pentru drepturile copilului.

Avocatul Poporului pentru drepturile copilului se declară neliniștit de incidentul și de circumstanțele în care s-a produs acesta. De asemenea, este îngrijorător și faptul că angajații sistemului penitenciar nu au asigurat păstrarea anonimatului minorilor, fapt care a dus la apariția în presă a mai multor articole în care sunt divulgate datele cu caracter personal ale persoanelor implicate, ceea ce prezintă o încălcare a normelor privind respectarea vieții private și asigurarea securității personale.    

Astfel, Avocatul Poporului pentru protecția drepturilor copilului reamintește despre necesitatea respectării principiului prezumpției nevinovăției până la prezentarea probei contrarii și despre obligativitatea păstrării confidențialității datelor personale ale minorilor impuse de standardele internaționale și naționale în domeniul protecției copilului. Este necesar de menționat faptul că, în conformitate cu prevederile articolului 40 din Convenția ONU cu privire la drepturile copilului (în vigoare pentru Republica Moldova din 25 februarie 1993), „Statele părți recunosc oricărui copil bănuit, învinuit, acuzat sau cu privire la care s-a dovedit că a comis o încălcare a legii penale dreptul la un tratament conform cu simțul demnității și al valorii personale, care să întărească respectul său pentru drepturile omului și libertățile fundamentale ale altora și care să țină seama de vârsta sa, precum și de necesitatea de a facilita reintegrarea sa în societate și asumarea de către acesta a unui rol constructiv în societate”.

 



[1] Art. 232 alin. (3) codul de Executare al Republicii Moldva  „În cazul în care se constată urme de violenţă, tratamente cu cruzime, inumane sau degradante ori de alte rele tratamente sau persoana condamnată acuză violenţă, medicul care efectuează examenul medical are obligaţia de a consemna în fişa medicală cele constatate şi declaraţiile persoanei condamnate în legătură cu acestea sau cu orice altă agresiune şi de a anunţa imediat şeful instituţiei penitenciare, care sesizează procurorul şi Avocatul Poporului sau, în cazurile privind condamnaţii minori, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului în termen de 24 de ore. Persoana condamnată are dreptul de a cere să fie examinată, din cont propriu, la locul de deţinere, de un medic din afara sistemului penitenciar, indicat de aceasta sau de un medic legist. Constatările medicului din afara sistemului penitenciar se consemnează în fişa medicală a persoanei condamnate, iar certificatul medico-legal se anexează la fişa medicală, după ce persoana condamnată a luat cunoştinţă de conţinutul său, contra semnătură”.