A A A

Avocatul Poporului, Mihail Cotorobai, și Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, Maia Bănărescu, s-au întîlnit cu noul șef al Oficiului Consiliului Europei în Republica Moldova, William Massolin.

Avocatul Poporului l-a salutat pe William Massolin în Moldova și i-a dorit mult succes în realizarea mandatului. Ombudsmanul a apreciat colaborarea existentă  a Consiliului Europei cu Oficiul Avocatului Poporului, exprimîndi-și speranța în dezvoltarea pe viitor a acestor relații.  William Massolin a menționat că la început de activitate în țara noastră și-a stabilit în agenda sa ca prioritară întîlnirea cu avocații poporului. Diplomatul a mai relevat că Consiliul Europei consideră instituția ombudsmanului ca pe o instituție-cheie în orice țară și atribuie o însemnătate deosebită cooperării cu aceasta. Drept dovadă o constituie mai multe proiecte, care au avut și au ca obiective fortificarea capacităților Oficiului Avocatului Poporului și a independenței instituției. Șeful Oficiului Consiliului Europei s-a referit în context la acțiunile curente din cadrul Programului în derulare  „Promovarea unii sistem de justiție penală bazat pe respectarea drepturilor omului în Republica Moldova”, al cărui beneficiar este și Oficiul Avocatului Poporului,  și l-a prezentat pe noul manager de program al acestuia, Oleg Soldatov. William Massolin a mai relevat că Instituția Ombudsmanului ar putea fi antrenată și în realizarea unor alte două proiecte ale Consiliului Europei în Moldova care vor fi lansate în timpul apropiat.

În cadrul întrevederii, avocații poporului au prezentat informații despre evoluțiile din ultimii ani și direcțiile prioritare din activitatea instituției.